Liftingul facial (cervico-facial) este o procedură de întinerire a feței și gâtului care implică îndepărtarea excesului de piele, estomparea faldurilor și a șanțurilor, ridicarea și întărirea țesutului facial. În pofida dezvoltării tehnologiilor mai puțin invazive, nimic nu poate egala liftingul în capacitatea sa de a trata fața în ansamblul ei. Este intervenția chirurgicală care “dă timpul inapoi”.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă apar modificări în toate straturile feței (piele, grăsimea superficială, SMAS - sistemul musculoaponevrotic superficial, grăsimea profundă, oase) și la toate etajele feței. Prin urmare, pentru a obține cel mai bun rezultat, pacienții beneficiază adesea de intervenții chirurgicale și la alte regiuni ale feței (pleoape, sprâncene, buze).
Există multe tipuri de lifting facial care au fost dezvoltate în timp. Mini-liftingul facial se adresează îndeosebi persoanelor aflate la începutul perioadei de îmbătrânire, la care fața s-a lăsat puțin. Este o tehnică mai puțin invazivă cu rezultate limitate și care este folosită mai ales de chirurgii aflati la debutul carierei. Se poate efectua și cu anestezie locală și analgo-sedare (anestezie intravenoasă) și cu anestezie generală. Principalul rezultat este reprezentat de corectarea liniei maxilarelor.
Liftingul standard în prezent este liftingul care abordează și reancorează SMAS-ul. Este o operație mai extinsă decât miniliftingul, cu rezultate superioare, care se efectuează de regulă sub anestezie generală. Are efecte foarte bune la nivelul gâtului și în treimea inferioară a feței, și rezultate limitate în treimea medie a feței în partea centrală.
Pentru că liftingurile “clasice” despre care am vorbit până acum își arătau limitele în zona centrală a feței, a fost dezvoltat liftingul de mijloc de față (mid-face lift), pe care în clinică îl practicăm de regulă asociat cu blefaroplastia inferioară sau asociat cu liftingul temporal.
Deep plane facelift (lifting în plan profund) este liftingul cu cele mai spectaculoase rezultate. El permite să repoziționăm structurile profunde ale feței și să obținem rezultate maxime, de o deosebită naturalețe, care se mențin foarte bine în timp. Principalul câștig este că întinerește zona centrală a feței unde celelalte liftinguri au limitări.
Liftingul facial nu oprește procesul de îmbătrânire, dar, dupa un lifting facial efectuat de câtre un chirurg experimentat, pacienții vor arăta mereu mai tineri decât fără operație. Mulți pacienți se întreabă care este vârsta potrivită pentru această operație. Răspunsul cel mai simplu este: atunci când văd procesul de îmbătrânire și îi deranjează. Nu contează dacă sunt în anii 40+ sau 70+ ai vieții, ci faptul că arată mai bătrâni decât și-ar dori. Pe masură ce înaintăm în vârstă apar modificări care sunt mai greu de reparat, în timp ce la pacienții la care procesul de îmbătrânire nu este avansat se obține un rezultat mai cuprinzător. În plus, pacienții mai tineri au avantajul unei recuperări mai rapide.
înainte și după
Medic Primar
Medic Primar Chirurgie Plastică
Profesor Doctor
Medic Primar Chirurgie Generală și Oncologie Medicală
Medic Primar
Medic Primar Chirurgie Plastică
Profesor Doctor
Medic Primar Chirurgie Plastică
Medic Primar
Medic Primar Anestezie și Terapie Intensivă
Medic Specialist
Medic Specialist Chirurgie Plastică
Medic Specialist
Medic Specialist Chirurgie Plastică
Medic Primar
Medic Primar Chirurgie Plastică
Medic Primar
Medic Primar Chirurgie Plastică
Medic Specialist
Medic Specialist Chirurgie Plastică
Medic Specialist
Medic Specialist Chirurgie Plastică